Un singur gând în Copou: victoria!

un singur gandDupă evoluția neconvingătoare de săptămâna trecută, de la Chiajna, când au părăsit terenul învinși, elevii lui Nicolo Napoli nu au decât un singur gând pentru partida de astăzi, de pe teren propriu, împotriva lui FC Brașov: victoria. Pentru acest lucru, alb-albaștrii au nevoie, însă, de consistență atât în apărare, cât, mai ales, în atac, și de un joc fără greșeală al mijlocașilor, cei care vor trebui să asigure ”echilibrul” la centrul terenului. Întâlnirea cu brașovenii, care în acest moment ocupă primul loc deasupra liniei care duce în Liga a II-a, va fi unul de ”care pe care”, de acest lucru fiind conștient și tehnicianului formației din Copou, care a declarat că partida va fi una de ”șase puncte”, în care victoria este obligatorie pentru gazde. Orice punct sau puncte pierdute pe teren propriu, în acest final de campionat, va atârna ca o piatră de moară în clasament, putând compromite șansele ieșenilor de a mai juca și de la anul pe prima scenă. Brașovenii vor veni la Iași să câștige, așa cum a declarat și noul antrenor al ardelenilor, Adrian Szabo, instalat la începutul acestei săptămâni la cârma formației de sub Tâmpa, în locul croatului Vjekoslav Lokica. La rândul lor, ieșenii doresc să obțină vineri cea de-a șasea victorie consecutivă de pe teren propriu, perioadă în care nu au primit gol. Partida CSMS Iași – FC Brașov va începe la ora 18.00 (în direct pe Digi Sport 1 și Look Plus), prețurile biletelor fiind de 10 lei la peluza A și B, 10 lei la tribuna A și B, 30 de lei la tribuna 0A și 0B și 50 de lei la tribuna 0. Biletele s-au pus în vânzare începând de ieri, urmând ca astăzi, în ziua meciului, acestea să poată fi procurate de la casele stadionului, începând cu ora 10 și până la ora de start a partidei. Potrivit reprezentanților clubului ieșean, persoanele care vor cumpăra bilet vor primi GRATUIT și programul de meci, iar primii 150 de suporteri vor primi și un calendar personalizat al CSMS Iași. (Edmond Macri)