24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Recenta revoltă a muncitorilor de la Mioveni, vine să ne aducă aminte de ceea ce se întâmpla în România anilor plini de entuziasm, 1990. Atunci, clasa muncitoare, proaspăt sosită din Paradis, schimba tot ceea ce se poate schimba, de la directorii de întreprinderi la conducători de administrație locală sau centrală. Presiunea, pe care furia străzii o exercita asupra celor rătăciți prin fotoliile puterii, era o forță de nezdruncinat, capabilă să spulbere totul din cale. Era perioada în care Petre Roman, în calitatea sa de prim ministru, decreta că ”industria românească este un morman de fiare vechi”. Era vremea în care reflexele comuniste ale conducătorilor intrau în conflict direct cu aspirațiile unei revoluții, descoperite a fi prizoniera victoriei de netăgăduit din acel decembrie însângerat. Atunci, clasa muncitoare descătușată, înconjurată cu eșarfa tricoloră în jurul brațului, putea să schimbe tot ceea ce era de schimbat, să dicteze ceea ce avea să se întâmple, indiferent dacă era necesar sau nu.
Istoria celor 25 de ani post-revoluționari au consemnat astfel de episoade dramatice, în care merele bune au fost aruncate, preferându-se șmecheria, golănia, ipocrizia și, nu în ultimul rând, prostia crasă.
De atunci ne urmărește blestemul formulat de postulatul: ”Avem ceea ce merităm!” Prin extensie, putem admite că suntem ceea ce alegem, că niciodată nu vom putea să depășim valoarea votului, exercitat de un sfert de veac dacă nu în cunoștință de cauză, cu siguranță, în deplina libertate de a decide. Suntem hoți, am ales hoți! Dură și incomodă constatare, fără de care nu am putea să o luăm de la capăt sau să ne asumăm greșelile prin mea culpa cu intenția de a învăța din greșeli, pentru a nu le mai repeta, pentru a demonstra că știm să discernem între bine și rău. O astfel de acuză nu ne face bine la imagine, nici la somn, încearcă doar să ne susțină atunci când tăiem răul de la rădăcină, desțelenind un spațiu în care ne tot amăgim de 25 de ani să trăim bine!
Traian Băsescu a schimbat scara valorilor, înlocuind binele cu răul, frumosul cu urâtul, interesul general cu interesul privat. Și-a încurajat acoliții să fure din țară ca din codru, și-a pus cu botul pe labe adversarii politici, deveniți pentru el dușmani de moarte ce trebuie striviți sau închiși în pușcăriile țării. Ceea ce a reușit, în cele din urmă, să descopere și DNA, după 10 ani de articole în presă neluate în seamă, este, fără rezerve, un grup infracțional în fruntea căruia s-a aflat Traian Băsescu. Procurorii se apropie pas cu pas (ca în cartea semnată de Klaus Iohannis, fără ca acesta să o fi scris – sic!) de Traian Băsescu prin mai multe dosare penale, de la cel de șantaj, la cel de finanțare a campaniei electorale din 2009. Între timp, Traian Băsescu încearcă să facă simțită varianta prin care, dacă va cădea el, îl vor urma foarte mulți procurori și judecători, din rândul celor care l-au slujit un deceniu de prezidențiat. Aceasta ar putea să fie o cauză, care îl păstrează vocal în spațiul public, cu atacuri virulente asupra sistemului pe care el l-a creat în spatele gardului, pe care a vopsit sloganul ”Independenței justiției”.
Nu ezită să facă valuri, nu ezită să atace, să muște, să spurce, să se dea victimă, rănit, nedreptățit, neînțeles, hăituit pe nedrept.
Suntem ceea ce nu reușim să fim, chiar dacă dorim să ajungem în rând cu visele noastre. Poate și pentru că ne entuziasmăm din orice dăm astfel de semne de îmbulzeală, de nerăbdare, de amestec în toate, chiar dacă, pe fond, nu ne pricepem la nimic. Această nepricepere este cauza care ne face de râs, înconjurându-ne de toate semnele de întrebare ale suspiciunii. Suntem lăsați pradă neîncrederii, indeciziei, șarlatanilor ajunși, datorită nepăsării noastre, chiar președinte de țară.
În interiorul nostru încercăm să ne dezmeticim, fie prin ieșiri în stradă, să ne cerem fiecare autostrada lui, fie prin scrisori deschise, pline de dezamăgirile unei mame a cărui copil l-a votat din diaspora pe Klaus Iohannis, crezând acesta a ieșit președinte cu cele 3-4% voturi ale diasporei. Este timpul să ne trezim, dacă vrem să privim cu ochii noștri unde suntem și unde vom ajunge!
