Giulgiul lui Isus, expus în mod excepțional timp de două luni

Giulgiul lui IsusPe cât de engimatic pe atât de venerat, Giulgiul de la Torino, despre care se spune că are imprimat chipul lui Isus după crucificare, va fi expus în catedrala din orașul piemontez începând de duminică, 19 aprilie, unde va rămâne până în 25 iunie, relatează leparisien.fr.

Ultima sa prezentare („ostensus” în latină) a avut loc în 2010. În timpul celor cinci săptămâni cât Giulgiul a putut fi văzut de public, circa 2 milioane de vizitatori au trecut prin fața lui. Pânza urma să rămână în recipientul special cu argon până în 2025, an jubiliar, însă vizita papei Francisc la Torino, în 24 iunie, a schimbat programul. Suveranul pontif a ținut să se reculeagă în fața enigmaticului Giulgiu. Timp de două luni, cei care vor dori să vadă ceea ce credincioșii cred că este dovada existenței lui Isus și care a permis schițarea portretului său, o vor putea face după ce se înscriu pe un site dedicat acestei acțiuni. Giulgiul lung de 4,41 de metri și lat de 1,13 metri ar avea imprimată dubla imagine, frontală și dorsală, a unui bărbat care a suferit torturi grave, una dintre ele fiind crucificarea, la fel ca în Patimile lui Cristos. Catolicii consideră că este o bucată de pânză, menționată în Evanghelie, cu care a fost învelit corpul lui Isus până la mormânt. La Torino va avea loc cu această ocazie un colocviu științific internațional, în cadrul căruia vor fi evocate analizele legate de epoca din care datează Giulgiul și de felul în care s-a imprimat silueta pe pânza de in, fără vopsea sau alt mijloc.