Municipalitatea ieșeană a început pregătirile pentru sezonul estival. Cum sezonul estival bate déjà la ușă, oficialii Primăriei pregătesc din timp terenul, astfel încât, odată cu redeschiderea oficială a Ștrandului Municipal, în luna iunie, ieșenii să aibă la dispoziție cele mai bune condiții de petrecere a timpului liber. În acest sens, Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) din cadrul Primăriei va organiza o licitaţie pentru loturile de teren disponibile pentru terasele şi chioşcurile de la Ștrand, unde se vor comercializa produse alimentare şi băuturi. Potrivit reprezentanților municipalității, licitaţia va avea loc pe data de 29 aprilie 2015, la acțiune urmând să fie adjudecate zece spaţii, cu suprafeţe cuprinse între 10 şi 45 de metri pătraţi. Documentele şi cererea de participare trebuie depuse la registratura DAPPP, din str. Smârdan nr. 5, până cel târziu la data de 28.04.2015, ora 13.00. Firmele interesate se pot înscrie la licitaţie, după achitarea garanţiei de participare, în sumă de 2.000 lei, a contravalorii caietului de sarcini, 36 lei şi a taxei de participare, în valoare de 50 lei. Informaţii detaliate cu privire la procurarea documentaţiei şi condiţiile de participare se pot obţine la sediul DAPPP din str. Smârdan nr. 5, etaj 1, cam. 25 sau la telefon 0232.264.246, int. 26. Ştrandul Municipal, situat pe strada Cicoarei, în apropierea cartierului Alexandru cel Bun, a fost inaugurat în anul 2007, fiind realizat cu fondurile Iulius Group. Acesta dispune de trei bazine ultramodern de înot, dintre care un bazinul olimpic pentru adulţi, cu lungimea de 50 metri, volumul de 3000 metri cubi şi cu o suprafaţă de 1.050 de metri pătraţi și un bazin pentru copii, cu o suprafaţă de 210 metri pătraţi şi un volum 136 de metri cubi. Cel de-al treilea bazin, inaugurat în 2009, are o adâncime minimă de 0,60 metri și una maximă de 2,60 metri. Obiectivul dispune, de asemenea, de 18 dușuri și plajă amenajată corespunzător, dar și de mai multe terenuri de tenis. (E.M.)