Turcia afirmă că ”împărtășește suferințele” armenilor

Turcia ”împărtășește suferințele copiilor și ale nepoților” armenilor, a declarat luni Biroul premierului turc cu ocazia împlinirii unui secol de la declanșarea genocidului împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman pe care Ankara îl neagă categoric, relatează AFP.

Prezentându-le ”condoleanțe” descendenților victimelor acestei drame, survenită între 1915 și 1917, Biroul lui Ahmet Davutoglu estimează că Turcia și Armenia, țări vecine, trebuie ”să-și oblojească rănile acestui secol și să-și restabilească raporturile umane”, se precizează în comunicat.

Comunicatul, notează AFP, survine cu câteva zile înainte de comemorările consacrate împlinirii a o sută de ani de la evenimente și nu merge dincolo de ”condoalențele” inedite prezentate anul trecut de Ankara urmașilor victimelor.

Pentru armeni, data de 24 aprilie 1915 marchează începerea arestărilor și a deportărilor masive care au costat viața a circa un milion și jumătate dintre armeni, în cadrul unei campanii de eliminare sistematică.

Turcia respinge însă categoric termenul de genocid, recunoscut de către numeroase țări, și-i denunță pe toți cei care-l folosesc. Ea evocă ”masacre reciproce” în ultimii ani ai unui imperiu pe cale de prăbușire.