Numărul şomerilor înregistraţi la sfârșitul lunii februarie 2015 de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iași a fost de 14.773 de persoane, în scădere cu 1.338 de persoane, comparativ cu luna februarie 2014 (-8,3%) şi cu 118 persoane faţă de luna ianuarie 2015. Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS), din numărul total al şomerilor înregistraţi în județul Iași la data de 28 februarie 2015, 61,7% erau bărbaţi, iar 38,3% femei. Rata şomajului înregistrată în judeţul Iaşi în luna februarie 2015 a fost de 4,9%, mai mică cu 0,5 puncte procentuale faţă luna februarie 2014 şi aceeaşi cu cea din luna ianuarie 2015. Pe sexe, rata şomajului înregistrată în județul Iași pentru bărbaţi a fost de 5,7% (6,2% în februarie 2014), cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată pentru femei. Rata şomajului din judeţul Iaşi în luna februarie 2015 a fost mai mică cu 0,4 puncte procentuale decât cea înregistrată la nivel naţional (de 5,3%). (E.M.)