Parlamentul va adopta Legea cu privire la Procuratură pînă la finele sesiunii de primăvară

Parlament-Moldova-NM.md_Parlamentul va aproba proiectul Legii cu privire la Procuratură pînă la finele sesiunii curente de primăvară. Declarația a fost făcută marti de Președintele Parlamentului Andrian Candu la deschiderea Conferinței Internaționale ”Reformarea Procuraturii în Republica Moldova”, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.În cadrul conferinței a fost prezentat și discutat proiectul Legii cu privire la Procuratură, elaborat în vederea implementării Concepției de reformă a Procuraturii și ajustat în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția. La dezbateri au participat ministrul Justiției Vladimir Grosu, Procurorul General Corneliu Gurin, deputați, diplomați, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, ai societății civile și ai mediului academic.Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat că societatea așteaptă reforma Procuraturii, care este una din cele mai importante elemente din reforma justiției. Potrivit speakerului, proiectul Legii cu privire la Procuratură trebuie să ajungă cît mai rapid în Parlament, deoarece există voință politică pentru a fi adoptat în lectură finală pînă la sfîrșitul lunii iulie.”Există un concept și un proiect de lege deja aproape finalizat, sînt și opiniile Comisiei de la Veneția, iată de ce este cazul să nu mai pierdem timpul și să expediați proiectul de lege Parlamentului în așa fel încît să reușim să depunem toate eforturile necesare pentru ca, pînă la finele acestei sesiuni parlamentare, proiectul de lege să fie aprobat. Probabil este cazul să mai tăiem din procedurile administrative astfel încît să accelerăm procesul”, a declarat Andrian Candu.Proiectul Legii cu privire la Procuratură urmează a fi transmis Guvernului pentru aprobare pînă la sfîrșitul lunii aprilie, iar ulterior va fi expediat Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.În legislatura anterioară a Parlamentului, Andrian Candu a fost președintele Grupului de lucru privind reforma Procuraturii, structură creată cu scopul de a sistematiza, dezbate și definitiva propunerile pe marginea proiectului Conceptului de reformare a Procuraturii și a elabora inițiativele de modificare a legislației ce vizează activitatea Procuraturii.