”Numeroase rămășițe de corpuri umane” și resturi ale avionului Boeing prăbușit la jumătatea lunii iulie 2014 în estul Ucrainei au fost găsite în cursul unor noi acțiuni de căutare, a anunțat miercuri Olanda, relatează AFP. Cei 298 de pasageri și membri ai echipajului, dintre care două treimi olandezi, au murit după ce un avion al Malaysia Airlines a fost doborât pe 17 aprilie de o rachetă în timp ce survola zona aflată în război. ”Numeroase rămășițe de corpuri umane au fost găsite”, a indicat Ministerul olandez al Justiției într-un comunicat, în timp ce acțiunile de căutare, întrerupte în iarnă, au fost reluate pe 16 aprilie. Circa 50 de metri cubi de resturi ale avionului prăbușit, precum și obiecte ale victimelor, bijuterii, pașapoarte și fotografii, au fost strânse și vor fi trimise în Olanda, împreună cu rămășițele pământești. Olanda a adus deja, cu ocazia precedentelor misiuni, numeroase rămășițe pământești, lucruri personale ale victimelor și resturi ale avionului. Până în prezent au fost identificate 296 de victime. Noile cercetări au fost întreprinse îndeosebi într-o zonă inaccesibilă pentru precedentele misiuni, din cauza luptelor dintre rebelii proruși și armata ucraineană. Deoarece linia frontului s-a deplasat, zona este acum accesibilă acțiunilor de căutare.