Dosar Academia Infractorilor: Alți 7 membri ai rețelei, arestați preventiv de Tribunalul București

Tribunalul București a decis vineri seara arestarea preventivă, la propunerea procurorilor DIICOT, a altor 7 membri ai grupării Academia Infractorilor Români, specializată în furturi din magazine de lux din mai multe state, aceștia alăturându-se primilor 7 membri care primiseră mandat de arestare.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Procurorii au dispus reținerea a 14 membri ai grupării iar în cazul altor trei persoane anchetatorii au dispus cercetarea sub control judiciar. Față de liderul rețelei — Adrian Botez — s-a pus în mișcare acțiunea penală, el fiind deja condamnat și aflat în penitenciar pentru că a încercat să-l asasineze pe Dumitru Mironescu.

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, 52 de percheziții pentru destructurarea acestei grupări de mare violență specializată în tâlhării și furturi din magazine de lux din Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Croația și alte state.

Gruparea era organizată după reguli militare iar liderul Adrian Botez a înființat Academia Infractorilor Români. El conducea rețeaua din penitenciar, fiind cel care a fost eliberat anul trecut din greșeală, însă ulterior a fost prins, având de executat o condamnare de 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra lui Mironescu.

Valoarea furturilor depășește 10 milioane de euro iar spargerile nu durau mai mult de 60 de secunde.

“Începând cu anul 2013, DIICOT a monitorizat activitatea infracțională a unei grupări conduse de liderul Marian Adrian Botez, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat, pe tot teritoriul Uniunii Europene”, a anunțat joi procurorul-șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu.

Gruparea era compusă din peste 100 de executanți, toți recrutați din județul Neamț, care erau instruiți, antrenați, controlați și coordonați pentru a pătrunde în forță în magazine de lux, de bijuterii și ceasuri.

În urma perchezițiilor s-au găsit foarte multe bijuterii și ceasuri scumpe, iar procurorii au dispus sechestre asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile și autoturisme, printre care și un Rolls Royce. Potrivit procurorului-șef adjunct, ancheta a costat circa 300.000 de euro, fiind printre cele mai scumpe.