Premierul Victor Ponta invită parlamentarii care au votat acum trei ani moțiunea de cenzură care a dus la schimbarea guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu să participe luni la un eveniment pe această temă, ce va fi organizat la Palatul Parlamentului.
Potrivit premierului, în urmă cu trei ani, a avut loc „un moment unic în istoria post-decembristă a României”.
„Guvernul unui regim abuziv și corupt a fost înlocuit, grație mecanismului democratic al moțiunii de cenzură, de o coaliție a partidelor din opoziție. A fost prima (și singura) dată când o astfel de schimbare s-a produs în România democratică — moțiuni de cenzură au mai fost votate (cazul Boc), dar schimbări de guvern au fost doar o singură dată — acum 3 ani!”, subliniază Ponta.
În opinia sa, „USL a dat o imensă lovitură regimului Băsescu-MRU-Predoiu, lovitură care va rămâne în cărțile de istorie”.
„Pentru mine, Uniunea Social Liberală a fost și va rămâne cel mai important și puternic proiect politic al României. Indiferent de ce a urmat, acesta a îndeplinit probabil cel mai important obiectiv al ultimilor ani: a făcut dreptate pentru milioanele de români asupriți de un regim extrem de dăunător! De aceea, vreau să marcăm împreună acel moment istoric”, mai scrie Ponta.