Conducerea PNL a decis luni să convoace Consiliul Naţional al partidului în 23 mai, la reuniune urmând să fie aprobată forma finală a programului de guvernare al liberalilor şi să se discute despre depunerea unei moţiuni de cenzură în actuala sesiune, a declarat co-preşedintele PNL Vasile Blaga.Blaga a spus că au fost parcurse toate etapele conceperii programului şi că documentul trebuie aprobat ”cum trebuie” în Consiliul Naţional al formaţiunii.La reuniune, care se va desfăşura la Piteşti, se va aproba şi calendarul de pregătire şi organizare ale alegerilor locale, din 2016, astfel încât ”iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate din acest punct de vedere”, a precizat Blaga.În ceea ce priveşte depunerea unei moţiuni de cenzură în actuala sesiune parlamentară, urmează să fie discutate tema şi perioada de depunere, această iniţiativă fiind considerată de Blaga drept ”obligatorie”. Co-preşedintele PNL a spus că după stabilirea temei moţiunii vor urma discuţii cu UDMR, PSRO, grupul Minorităţilor, în vederea susţinerii documentului.