MTS alocă 15 milioane de lei Programului ‘Pierre de Coubertin’

bani-lei-bnr-52094800Ministerul Tineretului și Sportului organizează, în perioada 11-27 mai 2015, Sesiunea de finanțare a Programului „Pierre de Coubertin”, prin evaluare și selecție de proiecte ale Federațiilor Sportive Naționale. Bugetul alocat sesiunii de finanțare a Programului Pierre de Coubertin este de 15 milioane de lei, se precizează într-un comunicat dat publicității luni de MTS. ‘Dezvoltarea sportului de masă este prioritară pentru Ministerul Tineretului și Sportului și pentru sportul românesc. În 2014 am inclus sportul de masă în lista celor trei piloni pe care se bazează Strategia Națională pentru Sport, iar în 2015 creștem bugetul alocat programului ‘Pierre de Coubertin’ de la 6 milioane de lei, la 15 milioane de lei. Fapt ce demonstrează atașamentul și consecvența ministerului în dezvoltarea acestui domeniu. Vreau să subliniez cu această ocazie că mă aștept ca Federațiile Sportive Naționale să promoveze în mod activ Programul ‘Pierre de Coubertin’ precum și proiectele finanțate prin intermediul acestuia’, a precizat ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo. La finanțare se admite un proiect/federație, cu o suma maximă solicitată de 300 de mii de lei. Dosarele se pot depune până pe 8 mai, ora 14.00, la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, București, Sector 2, Strada Vasile Conta, nr 16., parter, la Registratură sau prin poștă la adresa mai sus menționată, precizează MTS. Date referitoare la evaluarea și selecția de proiecte, calendarul sesiunii de proiecte, inclusiv ghidul metodologic, pot fi accesate prin intermediul site-ului Ministerului Tineretului și Sportului.