În ultimii ani, în spitalele din Iași se înregistrează tot mai frecvent cazuri de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani, care au boli cum ar fi hepatite, pancreatite, sau ciroze, provocate de consumul de alcool. Având în vedere aceste aspect, Asociația ”Alternative Sociale ” Iași organizează marți, 28 aprilie, conferința ”Amploarea consumului excesiv de alcool în rândul copiilor și tinerilor din județul Iași”, care va avea loc începând cu ora 10.00, la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP). În cadrul evenimentului vor fi prezentate cifre cu privire la copiii care au fost internați anul trecut la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” și Spitalul de Psihiatrie ”Socola”, pentru consum abuziv de alcool. La eveniment vor participa, alături de reprezentanții Asociațiie ”Alternative Sociale”, dr. Daniel Mardare, din partea Direcției de Sănătate Publică Iași, care va vorbi despre implicarea acestei instituții în prevenirea consumului de alcool în rândul copiilor și tinerilor, Costică Romică Ichim, din partea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog a județului Iași, care va prezenta amploarea consumului și a abuzului de alcool în rîndul copiilor și tinerilor și date cu privire la incidența acestui fenomen din județul Iași, precum și Lorena Stancu, asistent medical și formator, care va vorbi despre solicitările medicilor de familie și a asistenților medicali comunitari din mediul rural privind necesitatea unor programe de prevenire a consumului de alcool care să se adreseze categoriilor mai tinere de populație. Conferința de presă este realizată în cadrul proiectului ”Prevalcool”, implementat de Asociația ”Alternative Sociale”, în parteneriat cu Direcțiile de Sănătate Publică din Iași, Neamț, Botoșani, Vaslui, Suceava și Bacău și cu Centrul de Educație Medicală Continuă Iași și finanţat prin granturile Spațiului Economic European 2009 – 2014 în cadrul Proiectul ”Prevalcool” se derulează în perioada mai 2014 – aprilie 2015, în parteneriat cu direcțiile de sănătate publică din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Bacău și Neamț și este finanțat de Fondul ONG în România, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014. (E.M.)