Iohannis: La ICR se schimbă conducerea pe şest. Mă îngrijorează, trebuie scoasă din zona trocurilor politice

IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Roma, în cadrul unei întâlniri cu studenţii din Italia, că ceea ce se întâmplă la Institutul Cultural Român, unde se schimbă conducerea ”pe şest”, îl îngrijorează, arătând că această instituţie trebuie scoasă din zona trocurilor politice. ”ICR este o instituţie care ţine de ceea ce numim diplomaţie publică. Este o instituţie creată pentru a aduce imaginea pozitivă a României mai departe, pentru a arăta unei lumi întregi care este valoarea enormă a culturii româneşti, care sunt valorile noastre şi care sunt credinţele noastre”, a spus şeful statului, la Roma.Potrivit preşedintelui, ”toate acestea nu se fac uşor, ci se fac cu oameni dăruiţi şi cu proiecte bine gândite, îndrăzneţe şi vizibile”.”Din acest motiv, ceea ce se întâmplă în aceste zile la ICR, unde tocmai se schimbă pe şest conducerea, mă îngrijorează. Eu cred că ar fi nevoie de o dezbatere publică pentru a reuşi, împreună, să vedem ce dorim de fapt de la ICR, cum vrem să restructurăm institutul, să îl facem performant în sensul menţionat. E nevoie de profesionişti, de oameni care ştiu cum se construieşte un proiect cultural, ce înseamnă managamentul cultural, în sec XXI”, a mai afirmat Klaus Iohannis. El a continuat: ”După ce ştim aceste lucruri, poate reuşim să scoatem ICR din zona trocurilor politice şi să îl întrodcem în zona diplomaţiei politice”.