Lukoil majorează valoarea dividendelor, în ciuda declinului înregistrat de prețul țițeiului

lukoilConducerea Lukoil, a doua mare companie energetică din Rusia, a recomandat plata unor dividende de 94 de ruble pe acțiune, pentru anul 2014, transmite Bloomberg. Adăugând dividendele interimare de 60 de ruble, plata totală efectuată de Lukoil din profitul pe 2014 este de 154 de ruble pe acțiune, față de 110 ruble pentru 2013, conform datelor Bloomberg. ‘Este o surpriză plăcută pentru mine, mă așteptam la aproximativ 70 de ruble’, a declarat analistul rus Alexei Kokin, de la Uralsib. Lukoil majorează dividendele după ce prețul țițeiului a scăzut în ultimele luni cu aproape 50%. La Bursa de la Moscova, acțiunile Lukoil au urcat, marți dimineață, cu 0,7%, iar la prânz înregistrau un avans de 0,4%, la 2.673 ruble. Vicepreședintele Leonid Fedun declara, luna trecută, că Lukoil va menține nivelul dividendelor chiar dacă prețul țițeiului va scădea la 40 de dolari pe baril, deoarece compania va beneficia de deprecierea rublei și de cheltuielile de capital mai scăzute. În 2014, profitul net al Lukoil a scăzut cu 39%, din cauza prețului scăzut al petrolului și al deprecierilor de active în unele regiuni în care este activă compania, printre care Coasta de Fildeș, Ghana și Rusia. Anul trecut, profitul net al companiei s-a situat la 4,75 miliarde de dolari, de la 7,83 miliarde de dolari în 2013. Producția a urcat cu 5,1%, la 2,31 milioane de barili echivalent petrol pe zi, a anunțat Lukoil. Cheltuielile de capital s-au situat, anul trecut, la 15,4 miliarde de dolari, în timp ce fluxul de numerar a ajuns la 925 milioane de dolari. Vânzările au urcat anul trecut cu 1,9%, la 144 miliarde de dolari. Grupul Lukoil este cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia și deține patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei și trei în exterior. În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piața distribuției de carburanți, cu un lanț de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanți. În cadrul operațiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajați, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.