Recomandări editoriale

Doubinsky Sebastien
Cartea Mută
Editura Humanitas

Insula pe care ajunge topograful Alessandro Salomonsen e plina de farmec: Tainice locuri de plaja, „stanca indragostitilor”, un sit arheologic cu un oras antic bine pastrat si un vulcan poreclit de localnici „Batranul”. Ascunzandu-si disperarile, topograful se lasa invaluit de atmosfera de vacanta si de o dragoste pe care nu credea s-o mai traiasca. Dar insula si vulcanul ei ii rezerva mari surprize… Nu, nu e vorba de o eruptie.Observatia criticului: O carte solara plina de omenesc (adica de umbre), de citit vara, eventual pe o insula.

Părintele Macarios Simonopetritul
Popor ortodox, tu ești purtătorul vieții
Editura Doxologia

Cine nu caută unirea cu Hristos? Călugări și mireni, athoniți și români, greci sau francezi, oameni din toate vremurile, limbile și națiunile; dorirea lui Dumnezeu este profund înscrisă în natura noastră și Domnul, prieten al oamenilor, n-a încetat niciodată să ne propună mijloace nenumărat de variate de a avea acces la această unire intimă cu El aici jos, și chiar de acum. Ceea ce Sfântul Munte oferă în mod deosebit este faptul că, neîntrerupt, de mai mult de o mie de ani, Athosul este un loc destinat exclusiv acestei trăiri mistice.(Părintele Macarios Simonopetritul)

Allison DuBois
Cei de linga noi nu mor niciodata
Editura Polirom

Povestea lui Allison DuBois a inspirat celebrul serial Mediumul.
Viziunile ei au ajutat la rezolvarea unor crime si la gasirea unor persoane disparute; poate sa prezica evenimente viitoare si sa patrunda in mintea oamenilor. Allison DuBois a devenit celebra pentru capacitatile sale de medium, pe care si le-a descoperit foarte devreme. Cind avea sase ani, strabunicul ei decedat i s-a aratat in noaptea de dupa inmormintare cu un mesaj pentru mama ei: „Sint bine, sint inca aici. Spune-i mamei tale ca durerea a trecut”. Allison i-a transmis mamei cuvintele lui. Asa a inceput sa-i puna pe oameni in legatura cu cei dragi plecati in lumea de dincolo. In acest volum autobiografic, Allison DuBois povesteste despre fascinantele ei intilniri cu spiritele unor oameni decedati si despre colaborarea cu diferite institutii de urmarire penala pentru solutionarea cazurilor infractionale.
„Allison e o persoana care te inspira – calitatile ei sint exceptionale si ma simt privilegiat ca lucrez cu ea si ca imi este prietena.” (Kelsey Grammer, producator executiv al serialului Mediumul)

Cristian Teodorescu
Soseaua Virtutii. Cartea Ciinelui
Editura Cartea Românească

Cristian Teodorescu a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Romane (1990), Premiul pentru proza scurta al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010).Un roman despre cine si cum a facut avere dupa 1989, despre coruptia omniprezenta a clasei politice romanesti si relatiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezata in fel si chip. O marturie despre jocurile de putere subterane si lupta pentru cistigarea unor pozitii dominante in noile ierarhii, fenomene care au macinat intreaga societate si au ajuns pina la cel mai inalt nivel in stat. In tot acest univers halucinant, pe cit de delirant, pe atit de imoral, au fost atrasi si oameni onesti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit ca astfel devin simple unelte minuite de cei care le trasau destinul, fara ca macar sa-i intrebe, dispretuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca si personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lasat purtati de un val ademenitor, au facut compromisuri si au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar si propria constiinta – pentru niste iluzii ce aveau sa se dovedeasca efemere. Idolii cei noi se arata a fi cu mult mai rai decit cei care din trecut, cu chipurile turnate in bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Soseaua Virtutii, privita dinspre blocurile cenusii care o marginesc, e pentru multi drumul celor fara de speranta, un drum ce duce spre nicaieri.
«Cind m-am mutat, in anul 2003, din Drumul Taberei pe Soseaua Virtutii din cartierul Militari, mi s-a parut ca am ajuns la capatul lumii. Unul dintre baietii mei, care pina atunci se ducea, duminica, la biserica Razoare, inainte de meciul de fotbal cu prietenii sai, ma intreaba dupa ce am ajuns aici: „Ma, tata, tu stii unde stam noi acum?”. In Militari, ii raspund. „Dar tu stii ce e Militari?” Un cartier, ce sa fie?! „Nu, e comuna Militari! Ne-am mutat la tara!” Asa scria pe pisania bisericii din cartier, ridicata in secolul al XIX-lea. Dupa citiva ani, pisania a disparut, ca si cum ar fi fost o consemnare de rusine. Atunci m-am gindit sa scriu ceva despre cartierul Militari, fosta comuna cu cazarmi si case din prelungirea Palatului Cotroceni, care azi e mai mare decit multe orase mari din tara.» (Cristian Teodorescu)