Pe 15 mai, începând cu ora 18.00, la Teatrului ”Luceafărul” din Iași va avea loc evenimentul cartitabil ”Dincolo de sunet”, care are ca scop sprijinirea unui număr de 120 de copii aflați în dificultate, care locuiesc în zona Șes Bahlui și cartierul Dacia. Manifestarea, organizată sub sloganul ”O inimă deschisă, un Pas spre educație”, este organizată de ”Dream Builders”, o echipă formată din 18 masteranzi în anul II, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului se vor succede patru momente artistice unice, susținute de artiști naționali și locali renumiți. Astfel, ieșenii vor avea ocazia să-l asculte pe Liviu Teodorescu, artist vocal și actor, cunoscut din cadrul concursului televizat “Vocea României“, unde și-a început cariera artistică, dar și din trupa ”Lala Band”, Cezar Dometi, fost participant și el la “Vocea României“, evenimentul urmând să fie condimentat de către magicianul Andrei Andronachi, care s-a făcut cunoscut publicului larg prin participarea la show-ul “Românii au talent“. De asemenea, la eveniment va participa și trupa de dans “Dance Energy” din Iași, formată din oameni talentați, câștigători a numeroase competiții naționale și internaționale. Donațiile oferite pentru a participa la evenimentul “Dincolo de sunet” vor fi folosite cu scopul de a ajuta la înființarea și amenajarea Centrului Educațional din Iași al Asociației ”Salvați Copiii”, care să asigure servicii psiho-socio-educaționale pentru copiii defavorizați din zona Șes Bahlui și cartierul Dacia. Biletele pot fi achiziționate de la Librăria Cărturești din Iulius Mall. Alte detalii despre eveniment se găsesc pe pagina de Facebook www.facebook.com/dincolodesunet, dar și pe site-ul oficial al evenimentului http://dincolodesunet.ro. (E.M.)