Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care își exprimă recunoștința pentru sacrificiile pe care aceștia le-au făcut pentru țară, informează Administrația Prezidențială. „Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, îi omagiem pe cei care au aparat necondiționat pământul strămoșesc al patriei, indiferent pe ce front au luptat. Acum, la ceas aniversar, se cuvine să le aducem recunoștința noastră pentru tot ceea ce au făcut în slujba poporului român”, spune șeful statului în mesaj. El subliniază că una dintre cele mai importante pagini din istoria României a fost scrisă de eroii celui de-al Doilea Război Mondial — veteranii din prezent. „Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, cu durerea în suflet a pierderii camaradului, cu adânci răni fizice și psihice, spre a fi dovada vie a jertfelor acestui neam greu încercat. Acești bravi ostași ne-au învățat că dragostea de țară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte. Venerabili veterani, vă mulțumim pentru sacrificiile pe care le-ați făcut pentru țară. Ne-ați arătat ce înseamnă cu adevărat patriotismul, onoarea, demnitatea și v-ați câștigat un loc în paginile istoriei naționale. România vă va purta veșnică recunoștință! La mulți ani, dragii noștri veterani!”, conchide președintele Iohannis. Guvernul a hotărât prin HG nr. 1222/2007 ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și intereselor României.