Filiala locală a Partidului Național Liberal (PNL) acuză Primăria municipiului Iași și pe primarul Gheorghe Nichita de intrarea în faliment a SC FORTUS SA Iași, prin blocarea proiectului înaintat în luna februarie 2014 de președintele Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, privind preluarea unor active excedentare aparținând combinatului, în vederea realizării unui parc industrial în zonă. ”Magistrații Tribunalului Specializat Târgu Mureș au decis admiterea cererilor creditorilor și au dispus intrarea în faliment a fostului Combinat de Utilaj Greu, SC FORTUS SA. Astfel, planurile de reorganizare și prelungirea cu încă un an a acestora, în variantă modificată, au fost respinse ca neîntemeiate. Consecința directă a acestui fapt, potrivit legii insolvenței și a altor acte normative în vigoare, este dizolvarea societății pe acțiuni, sigilarea bunurilor și îndeplinirea altor operațiuni de lichidare. În februarie 2014, atunci când FORTUS putea fi încă salvată, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a propus, într-o ședință de plen, un proiect de hotărâre. Această inițiativă, care reprezenta singura soluție realistă, perfect legală și care ar fi creat noi mii locuri de muncă, salvând în același timp și combinatul de la faliment, prevedea preluarea de la Autoritatea Activelor Statului a unor active excedentare ale SC. FORTUS SA, în vederea înființării unui parc industrial. Pe baza legislației în vigoare și a altor precedente din alte județe, CJ Iași urma să preia în administrare terenurile și clădirile societății care nu mai erau necesare în procesul de activitate tehnologică pentru realizarea parcului industrial. Totodată, parcul industrial urma să folosească forța de muncă existentă, precum și experiența și contactele cu piețele mondiale ale întreprinderilor industriale din județ. Universitățile, mediul de business și de cercetare din Iași, ar fi avut un rol major în crearea unui hub industrial, de cercetare și de afaceri, existând multiple oportunități pentru întreaga regiunea de Nord-Est și Republica Moldova”, se precizează într-un comunicat al Departamantului Comunicare al PNL Iași. În document se afirmă că parcul industrial urma să aibă între 30 și 70 ha (din cele 158 ha, suprafața platformei FORTUS), lucru ce însemna cea mai mare platformă activă industrială din municipiul Iași și din regiune. Aceasta ar fi regenerat cea mai mare zonă industrială a orașului, cu investiții europene prognozate de 50-200 de milioane de euro, ar fi creat locuri de muncă, ar fi atras investiții străine și ar fi crescut veniturile la bugetul local, județean și de stat. ”Majoritatea roșie din Consiliul Județean, PSD și PPDD, au votat atunci, în februarie 2014 împotriva acestui proiect. Tot planul respingerii singurei inițiative viabile a fost orchestrat de Gheorghe Nichita, disperat fiind să copie inițiativa, dat fiind că sub mandatele sale, Iașul este singurul municipiu din România care nu are nici un parc industrial. Astfel, Primăria a invocat datoria de 17,4 milioane de lei a FORTUS către municipalitate și a încercat preluarea unor active în contul datoriei. Ca atâtea altele, Primăria a blocat astfel proiectul privind realizarea unui parc industrial de către CJ Iași și nu a făcut nimic în schimb. Primăria condusă de Gheorghe Nichita a procedat ca în alte cazuri celebre, precum RATP, CET, CITADIN, ducând totul la dezastru, faliment și datorii imense. Astfel, PSD, Gheorghe Nichita și cei care conduc astăzi Primăria sunt direct responsabili de falimentul FORTUS, pronunțat luni, 27 martie 2015, de către instanță”, se spune în încheierea comunicatului de presă al PNL Iași. (E.M.)