Poliția din orașul american Baltimore a recurs la fumigene și gaz cu piper pentru a-i dispersa pe manifestanții care nu au respectat restricțiile de circulație în vigoare la ora locală 22.00 (02.00 GMT), a doua zi după tulburările violente, potrivit poliției și mass-media, relatează miercuri AFP. ”Polițiștii au folosit acum spray-uri cu piper în fața unei mulțimi agresive”, a afirmat poliția pe contul său de Twitter, după ce a indicat că unii indivizi „au aruncat cu obiecte” în ofițerii de poliție. Poliția a precizat, de asemenea, că un incendiu a fost provocat de un grup de ”criminali” în fața unei biblioteci și că forțele de ordine dotate cu echipamente speciale au înaintat către un grup care ”rămâne agresiv și turbulent”. Mai multe canale de televiziune, inclusiv CNN, au relatat despre tiruri cu fumigene și cu gloanțe de cauciuc. Violențele au izbucnit luni, după înmormântarea unui tânăr de culoare, Freddie Gray (25 de ani), care a murit cu câteva zile mai înainte, în circumstanțe încă inexplicabile, în timp ce se afla în arestul poliției.