Percheziţii la Primăria Iaşi şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita, într-un dosar de corupţie

nichita si master planulProcurorii DNA fac, joi dimineaţă, 21 de percheziţii la sediul Primăriei Iaşi, la Poliţia Locală, precum şi la locuinţa primarului PSD Gheorghe Nichita şi la cele ale şefilor Poliţiei, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an.Într-un comunicat de presă transmis joi dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că procurorii DNA de la Secţia de combatere a corupţiei fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise de la începutul anului 2015 până în prezent.În acest caz, au loc 21 de percheziţii în judeţul Iaşi, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane. Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.