Hossu: Preşedintele a spus că va continua întâlnirile cu toţi actorii sociali, urmează patronatele

bogdan-hossuPreşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, că şeful statului a transmis că va continua discuţiile cu toţi actorii sociali, urmând o întâlnire cu patronatele, dar şi cu mediul academic.Bogdan Hossu a declarat că un subiect al întâlnirii de la Cotroceni s-a referit la conflictul social naţional, la care sindicatele au cerut medierea şi care este legat de cadrul legislativ legat de dialogul social care blochează şi care se vede astăzi în acţiunile greviste.Preşedintele Cartel Alfa a mai spus că, în prezent, se blochează contractele colective la nivel de sector, ceea ce ar trebui să fie un instrument social pentru realizarea păcii sociale şi a precizat că este nevoie ca, sub medierea preşedintelui, să aibă loc un dialoc cu toate părţile implicate, sindicate, patronate, pentru realizarea unui consens naţional.Hossu a menţionat că preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis că acest dialog va fi încercat, pentru ca toată lumea să răspundă la acest dialog, în condiţiile în care în prezent este un blocaj şi că în perioada următoare va avea discuţii cu patronatele şi cu reprezentanţii din mediul academic. „Este un prim contact, conform angajamentului preşedintelui, care a spus că va continua întâlniri regulate cu toţi actorii sociali, pentru o construcţie socială”, a mai afirmat Bogdan Hossu.Preşedintele Cartel Alfa s-a referit şi la legislaţia dialogului social, criticând „imposibilitatea de a îndeplini criteriile prevăzute pentru realizarea contractelor colective sectoriale”.”Avem discuţii cu o parte din confederaţiile patronale. Astăzi, nicio confederaţie patronală de sector nu îndeplineşte criteriile de a reprezenta jumătate plus unu din angajaţi. Numai România, din toate ţările UE, are criterii potrivit cărora sindicatul trebuie să reprezinte 50% plus unu din numărul angajaţilor. Astăzi, se cere, şi e iar unic în România, ca o organizaţie sindicală să se organzeze numai dacă din ea fac parte 15 angajaţi din aceeaşi unitate. E o discriminare pentru întreprinderile mici, care reprezintă 35% din totalul salariaţilor din acest sector”, a mai spus el.Reprezentantul Cartel Alfa a mai spus că astăzi se interzice să se facă un conflict de muncă, dacă angajatorul nu respectă contractul. „Noi am cerut ca, dacă nu se respectă contractul pentru 20% din salariaţi, să se declanşeze conflictul de muncă”, a arătat Bogdan Hossu.Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu liderii confederaţiilor sindicale din România, pe care i-a invitat pentru discuţii privind problemele care preocupă societatea românească.Şeful statului a anunţat şi pe Facebook discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor. „Avem nevoie de un dialog social real în România. Ca mediator între stat şi societate, doresc să asigur cadrul necesar în care vocile cât mai multor actori şi instituţii ale statului se fac auzite. După consultările cu partidele politice, astăzi mă voi întâlni cu liderii confederaţiilor sindicale pentru a dezbate problemele care preocupă societatea românească”, a precizat Iohannis, într-o postare pe Facebook.Şeful statului a transmis luni invitaţia către liderii sindicali din România de a se întâlni la Palatul Cotroceni. La discuţii au fost invitaţi Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Leonard Bărăscu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa şi Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.