O echipă de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei a descins joi, 30 aprilie, la Primăria municipiului Iași, la sediul Poliției Locale Iași, precum și la mai multe adrese ale unor persoane fizice și juridice, inclusiv la vila primarului Gheorghe Nichita, din Copou, unde au efectuat percheziții, în cadrul unei acțiuni ce vizează săvârșirea unor unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise de la începutul anului 2015 și până în prezent. ”În cursul zilei de 30 aprilie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 21 locații situate în județul Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, au precizat reprezentanții DNA, într-un comunicat de presă. Potrivit unor surse judiciare, în cadrul acțiunii au fost efectuate, în total, 21 de percheziții, printre care și la locuința șefului Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu. Acesta a fost ridicat de procurorii anticorupție și transportat, în cursul dimineții, la sediul central al DNA, din Capitală, pentru audieri. În ceea ce-l privește pe primarul Gheorghe Nichita, aceleași surse au afirmat că acesta este acuzat de abuz în serviciu. Concret, edilul Iașului este suspectat că s-ar fi folosit de personalul și bunurile Poliției Locale pentru supravegherea unor persoane publice. Suspiciunile de corupție l-ar viza pe primar în legătură cu finanțarea și contractele destinate Poliției Locale, instituție aflată în subordinea directă a Primăriei. În jurul orei 14.00, primarul Gheorghe Nichita a fost reținut oficial de procurorii anticorupție, sub învinuirea de abuz în serviciu, acesta fiind transportat, ulterior, la București, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în vederea continuării cercetărilor. Potrivit lui Marius Striblea, unul dintre cei doi avocați ai lui Gheorghe Nichita, în urma perchezițiilor efectuate la biroul de la Primărie și la vila din Copou a șefului municipalității, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente și echipamente electronice. Gheorghe Nichita este primar al municipiului Iași din anul 2003, când a preluat această funcție în calitate de interimar, ca viceprimar, după plecarea lui Constantin Simirad ca ambasador al României în Cuba. La alegerile locale din 2004, câștigă Primăria municipiului Iași, învingându-l în turul doi pe Dan Cârlan, candidatul PD, scenariul repetându-se patru ani mai târziu, când îl învinge, tot în turul doi, pe Dumitru Oprea (PDL). În 2012, Gheorghe Nichita câștigă cel de-al treilea mandat de primar al municipiului Iași, din primul tur, candidând din partea USL. Gheorghe Nichita este membru al PSD din luna iulie 2000, anterior acesta făcând parte din PD, formațiune politică sub sigla căreia candidează de două ori la funcția de primar al municipiului Iași (la alegerile locale din 1996 și 2000), unde a obținut, însă, procente de sub 3,5%. În aprilie 2006, Gheorghe Nichita devine președinte al Organizației Județene Iași a PSD, iar în luna decembrie a aceluiași an este ales în funcția de vicepreședinte la nivel național al acestei formațiuni politice, poziție în care este reales, ulterior, la congresele din 20-21 februarie 2010 și, respectiv, 19 – 20 aprilie 2013, ale partidului. (E.M.)