Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a cerut reprezentanților DSP și CNAS să verifice în teren, la furnizorii de servicii de sănătate, dacă există cititoare de card achiziționate, personal instruit pentru utilizarea acestora, dar și softurile necesare implementării sistemului, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS) remis vineri .”Reamintesc că spitalele care întâmpină dificultăți în validarea serviciilor medicale prin card sunt obligate să acorde consultații sau să interneze pacienții care prezintă cardul de sănătate sau o adeverință medicală, până la remedierea sistemului”, a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit sursei citate. Potrivit comunicatului MS, reprezentanții DSP București au verificat, în prima zi de funcționare a sistemului, 16 unități sanitare din Capitală (Spitalul Clinic Sf. Maria, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, SUUB, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, toate cele 3 Institute de pe platforma Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență M.S.Curie, Institutul Hociota, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Th. Burghele, Spitalul Clinic Coltea, Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ștefan, Spitalul Cinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala D. Teodorescu), iar „în toate spitalele verificate cititoarele de carduri funcționau în parametrii normali (internări, externări, etc.) și exista personal instruit”.