Autocar din România, implicat într-un accident în Germania: 11 persoane au fost rănite

accidentUnsprezece persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind în stare gravă, în urma răsturnării unui autocar înregistrat în România în localitatea Feucht din Germania, relatează duminică Bild.

Potrivit poliției, la primele ore ale zilei de duminică, autocarul înregistrat în România s-a răsturnat într-o curbă, cel mai probabil din cauza vitezei și a șoselei umede. Unsprezece persoane au fost rănite în accident, doi bărbați și o femeie fiind în stare gravă. Printre ceilalți opt răniți se numără și doi copii, de opt și, respectiv, doi ani. Persoanele rănite au fost transportate la cele mai apropiate spitale. Numeroase echipe de intervenție au sosit la locul accidentului. Doi dintre cei 11 pasageri ai unui autocar care s-a răsturnat, duminică dimineață, în Germania sunt români, restul fiind cetățeni ai Republicii Moldova, a anunțat, pentru AGERPRES, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). d0d41401-b54f-47bc-93bc-0242288649a3

Identitatea pasagerilor a fost stabilită de Poliția germană, pe baza documentelor de călătorie aflate în posesia acestora. Cei doi cetățeni români au suferit leziuni superficiale și au fost internați într-o clinică din Nurnberg. Ceilalți nouă pasageri au fost răniți în accident și au fost internați în spitale din apropiere, trei dintre aceștia în stare gravă.