Un fost ofiţer din cadrul Serviciului rus de securitate FSB, Ilia Bohdanov – care a dezertat vara trecută, s-a alăturat unui batalion de voluntari pentru a lupta împotriva Rusiei în estul Ucrainei – a devenit cetăţean ucrainean, relatează portalul Ukraine Today.Fostul ofiţer FSB, care s-a alăturat Pravîi Sektor (Sectorul Dreapta, o grupare paralimitară de extremă dreapta), declară în acest interviu pentru Ukraine Today că fostul său angajator a încercat să se răzbune pe el în trei rânduri pentru că a dezertat în Ucraina.Tânărul afirmă că a crezut că va fi asasinat la o lună după ce a venit în estul Ucrainei pentru a lupta împotriva rebelilor proruşi. El se declară mândru că a devenit cetăţean ucrainean.”Este important pentru mine să lupt împotriva regimului lui Vladimir Putin şi pentru libertatea Ucrainei”, declară Bohdanov în interviu. Fostul agent FSB (fost KGB) subliniază, de asemenea, că „nimeni nu înţelege, nici în Ucraina şi nici în Occident că Putin este principalul inamic al poporului rus”.În opinia sa, „luptătorii ruşi, care au venit în Ucraina deliberat şi care luptă pentru o anumită ideologie, reprezintă cel mai periculos inamic”. „Lor le-ar plăcea să vadă întreaga lume condusă de către acest regim neosovietic”, continuă Bohdanov.”De aceea, vreau să fiu un cetăţean al unei ţări libere”, spune tânărul. „Iar pentru mine (această ţară) este Ucraina”, conchide el.Pe de altă parte, peste 300 de cetăţeni ucraineni, inclusiv 60 de civili, sunt ţinuţi ostatici în Donbas de către „terorişti”, a declarat pentru postul Kanal 5 Iuri Tandit, negociator de la centrul pentru facilitarea eliberării ostaticilor din cadrul Serviciului ucrainean de securitate (SBU), citat de Ukrinform în pagina electronică.”Este vorba despre 300 de ostatici. Dar credem că sunt peste 300 de oameni, pentru că sunt multe persoane date dispărute, pe care le căutăm”, a declarat oficialul. „Vorbim nu doar despre militari. Sunt şi civili printre ei, aproximativ 60″, a adăugat el.De asemenea, cetăţeni ucraineni sunt ţinuţi ostatici nu doar în regiunile Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul separatiştilor proruşi, ci şi în Rusia, a acuzat oficialul din cadrul SBU.”Purtăm negocieri constant. Am discutat cu cealaltă parte în speranţa că acest proces (al schimbului de prizonieri) va fi accelerat”, a mai declarat oficialul ucrainean, subliniind că pentru Kiev „este foarte important să-i eliberăm pe toţi”.Rebelii proruşi, puternic înarmaţi, luptă de un an împotriva forţelor naţionale ucrainene în regiunile Doneţk şi Lugansk, un conflict armat soldat cu peste 6.100 de morţi.Occidentul şi Kievul acuză Rusia că-i înarmează şi-i susţine cu trupe pe insurgenţii proruşi, însă Moscova neagă acest lucru, insistând că ruşii care luptă alături de rebeli sunt voluntary.