Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Madrid

irina doiMarina Erakovic s-a impus în fața Monicai Niculescu, după ce a reușit să-și adjudece ”decisvul” cu 6-3. Scorul final: Monica Niculescu – Marina Erakovic 6-2, 6-7, 3-6 și neo-zeelandeza avansează în primul tur la Madrid. Irina Begu (33 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului, sâmbătă, după victoria în fața japonezei Kurumi Nara (52 WTA), scor 7-6 (8-6) 6-1. Cea de-a doua jucătoare din Romania, care a evoluat sâmbătă, a fost Andreea Mitu, în ultimul tur al calificărilor, ea reuțind să se impună cu 6-0, 7-6 (7-5) în fața olandezei Richel Hogenkamp, completând, astfel, tabloul principal la competiția din capitala Spaniei. A treia jucătoare a României, care a evoluat sâmbătă, tot in primul tur, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a pierdut partida împotriva sârboacei Anei Ivanovici (locul 7 WTA). ”Dulgherița” s-a impus categoric în primul set, scor 6-2, însă l-a cedat pe cel de-al doilea, în tie break, 6-7 (1-7). La scorul de 0-4, în decisiv, Dulgheru a abandonat din cauza unei accidentari.