Limbile moderne plasează UAIC în primele 250 de universități din lume

uaicUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este clasată în primele 250 de universități din lume pentru studiile de Limbi moderne. Astfel, conform QS Rankings, unul dintre cele mai reputate rankinguri internaționale, studiile în limbi străine la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ocupă un loc în intervalul 200 – 250 la nivel mondial.

Clasamentul universităților în funcție de domenii a fost publicat pe 29 aprilie 2015, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași fiind una din cele patru universități românești care apar în ierarhia QS.

Facultatea de Litere a fost înfiinţată în anul 1860, odată cu întemeierea primei universități moderne a României – Universitatea din Iași. Printre marii profesori ai Facultăţii de Litere s-au numărat: Titu Maiorescu, Garabet Ibrăileanu, Traian Bratu și  George Călinescu.  Domeniul de Limbi și Literaturi străine de la Facultatea de Litere oferă acum pregătire la nivel de licență, master și doctorat pentru limbile engleză, franceză, germanistică, rusă, italiană și spaniolă. Informații despre admiterea la aceste domenii, precum și pentru restul specializărilor, sunt accesibile pe site-ul www.admitere.uaic.ro.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”  este una dintre puținele universități românești care apare în Clasamentul General QS, încă din anul 2012.