Nouă cetățeni moldoveni au fost răniți într-un accident de circulație din Germania

accidentMinisterul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că nouă cetăţeni moldoveni, dintre care doi copii, de 2 şi respectiv 8 ani, şi doi cetăţeni români au fost implicați într-un accident de circulaţie care s-a produs ieri, în Germania, în apropiere de orașul Nuremberg, transmite MOLDPRES.Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE precizează că persoanele rănite au fost internate în spitalele din apropiere, trei dintre care sînt în stare gravă, dar în afara oricărui pericol.  Autocarul, cu destinaţia Berlin, aparţine unei firme de transport din Iaşi. Potrivit poliţiei locale, accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive.
Consulatul General al R. Moldova la Frankfurt monitorizează evoluţia situaţiei şi este în contact permanent cu autorităţile germane, pentru a acorda asistența consulară necesară persoanelor implicate în accident.