Alexandru Petrescu (Poșta Română): Avem toleranță zero față de cei care au prejudiciat compania

posta1Poșta Română promovează o politică de toleranță zero față de toate persoanele care au generat pagube patrimoniului companiei, indiferent de poziția ocupată în cadrul organizației, implicându-se în recuperarea tuturor prejudiciilor acordate prin hotărâri judecătorești, afirmă Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române. ‘Managementul companiei folosește toate mijloacele legale avute la dispoziție pentru valorificarea creanțelor deținute împotriva tuturor categoriilor de debitori. Operatorul național de servicii poștale se implică activ în recuperarea tuturor prejudiciilor acordate prin hotărâri judecătorești, inclusiv a celor stabilite în dosarul la care judecătorul face referire explicit’, a declarat Alexandru Petrescu, într-un comunicat remis marți .Declarația șefului Poștei Române vine în contextul celor afirmate de judecătorul de caz, în motivarea deciziei instanței, în dosarul fostului șef al companiei, Mihail Toader, potrivit căreia actuala conducere a Poștei nu se preocupă îndeajuns de patrimoniul companiei. În privința acțiunilor de recuperare a pagubelor înregistrate, de la începutul acestui an s-au redobândit, prin proceduri de executare silită, peste 210.000 de lei, reprezentând 50% din totalul sumelor recâștigate în cursul anului 2014. Potrivit CNPR, dosarul prin care a fost trimisă în judecată fosta conducere a Poștei a avut la bază plângerea penală formulată de companie și materialul documentar intern, atașat respectivei plângeri. În document, compania s-a manifestat în mod activ și s-a constituit ca parte civilă în procesul penal. Astfel, Poșta Română a alăturat acțiunea civilă de recuperare a prejudiciului înregistrat celei penale. Compania Națională Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP), în proporție de 25%. Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.