Costa Rica: O nouă erupție vulcanică, cenușa ajunge în capitală

eruptie-vulcanVulcanul Turrialba din Costa Rica a intrat din nou în erupție luni, aruncând cenușă până în capitala San José, situată la circa 60 de kilometri, a informat Observatorul vulcanologic și seismologic, citat de AFP. Erupția s-a produs la ora 15.24 (21.24 GMT) cu o explozie a unei coloane de gaze și cenușă care a atins 2,5 kilometri altitudine, a declarat presei vulcanologul Javier Pacheco, din cadrul Observatorului. De asemenea, vulcanul a aruncat în aer pietre de până la patru kilograme care au căzut pe o rază de un kilometru în jurul craterului. La San José și în localitățile învecinate, căderile de cenușă au fost perceptibile, însoțite de un miros de sulf, la câteva ore după erupția principală care a durat aproape 30 de minute. Activitatea vulcanului Turrialba, cu o înălțime de 3.340 de metri, s-a intensificat de la 12 martie. Ca măsură de precauție, autoritățile au ordonat închiderea parcului național situat la poalele sale. În ultimele luni, aeroportul internațional Juan Santamaria, situat la 17 kilometri vest de capitală, a fost închis de două ori din cauza lipsei de vizibilitate provocate de cenușa degajată de vulcan.