Aproximativ 300 de membri ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare (FNSP) protestează miercuri, de la ora 11,00, în fața Ministerului Transporturilor, solicitând în principal demiterea actualei conduceri a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC) și rediscutarea Master Planului pentru Portul Constanța.
‘La acțiunea de protest de astăzi (miercuri, n.r.) participă aproximativ 300 de sindicaliști din Portul Constanța. Blocul Național Sindical sprijină revendicările Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, pe două direcții principale: demiterea actualei conduceri a Companiei Naționale care administrează Portul Constanța (CN APMC), dar și predarea, de către Fondul Proprietatea, a acțiunilor deținute în cadrul companiei.
Curtea Constituțională a hotărât deja că o administrație a statului nu poate avea structură de acționariat privată, deciziile urmând să fie luate doar de ministerul de care aparține, respectiv Ministerul Transporturilor. În urma hotărârii emise de Curtea Constituțională, Primăria Constanța a fost obligată să dea înapoi acțiunile pe care le avea, lucru pe care l-a și făcut. Solicităm ca același demers să fie parcurs și de Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiuni, pentru a se intra astfel în legalitate’, a declarat președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin.
FNSP solicită, totodată, transparență în stabilirea politicii tarifare și în modul de încheiere a contractelor de subconcesiune și închiriere a infrastructurii de transport naval, dar și transparență în exploatarea domeniului portuar.
Potrivit calendarului de proteste, acțiunea revendicativă urmează să se încheie la ora 14,00.
Peste 300 de angajați din Portul Constanța au mai protestat, pe 26 martie 2015, în fața Ministerului Transporturilor, pentru a solicita stoparea procedurilor de transformare a acestuia în port turistic.