Conservatorii și laburiștii britanici erau la egalitate, 33% din preferințele electoratului, relevă un sondaj realizat de institutul Lord Ashcroft, în contextul în care pe parcursul zilei se desfășoară alegeri parlamentare, transmite Reuters.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 3.000 de cetățeni britanici cu drept de vot, pe 5 și 6 mai.
În sondajul de opinie Ashcroft realizat la începutul săptămânii Partidul Conservator avea un avans de două procente față de Partidul Laburist, iar în luna aprilie avansul era de 6%.
Sprijinul pentru liberal-democrați a rămas constant la 10%, în timp ce Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP, eurofob) era preferat de 11% din britanici, iar Verzii de 6%.
Peste 45 milioane de alegători britanici sunt chemați la urne să-și aleagă cei 650 de deputați.
Cele aproximativ 50.000 de secții de votare de pe teritoriul Regatului Unit vor rămâne deschise până la 22.00 (21.00 GMT), oră la care va fi realizat un sondaj la ieșirea de la urne, într-un scrutin considerat ca fiind unul dintre cele mai incerte din ultimele decenii.