Târg dedicat copiilor de toate vârstele, festival al artei urbane, expoziţie cu vânzare de obiecte lucrate manual, târg al meşteşugarilor şi campanie pentru prevenirea bolilor de inimă sunt surprizele de pe agenda Palas Mall din acest week-end.
De vineri până duminică, în perioada 8 – 10 mai 2015, în Atriumul Palas Mall se desfăşoară a doua ediţie a BabyFest, eveniment adresat copiilor cu vârste de până la şapte ani, viitoarelor mămici şi părinţilor. Târgul prezintă cele mai noi tendinţe în industria de profil, de la alimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte, până la produse de puericultură, jucării, accesorii pentru camera copilului, cărucioare, mobilier, articole pentru igiena corporală, servicii medicale şi financiare. BabyFest include şi osecţiune educativă, unde cei interesaţi vor consulta oferta grădiniţelor şi şcolilor, vor putea alege programe de after school,ateliere de creaţie, activităţi extraşcolare sau materiale pentru dezvoltarea cunoaşterii. Pentru a-i încânta pe prichindei, evenimentul va avea şi un program complet de entertainment: teatru de păpuşi, prezentări de modă, ateliere de învăţare prin muzică, demonstraţii de balet şi dans, minidiscotecă şi altele.
Vineri, la Palas va debuta cea de-a V-a ediţie a Festivalului Ars – Urbana, eveniment dedicat activităţilor şi sporturilor născute în marile oraşe ale lumii. Timp de trei zile, în intervalul orar 10.00 – 18.00, tinerii vor arăta publicului ce înseamnă „arta urbană”.Vineri, în piaţeta centrală din parcul Palas se vor desfăşura competiţii de Skateboarding şi Freestyle Football, iar pereţii dintr-un segment al parcării subterane vor fi acoperiţi cu desene graffiti, într-un concurs de Street Art. Sâmbătă, cei pasionaţi de giumbuşlucurile pe două roţi vor putea să-i admire pe tineri într-un concurs de Trial Bike, care se va susţine în parcul Palas, iar înzona Intersport este programată o competiţie de B – boying. În ultima zi a festivalului, piaţeta centrală din parc va găzdui un workshop de Streetdance, iar în zona trambulinelor Palas Jump vor fi demonstraţii de Rope Acces, Parkour şi Beatbox. Evenimentul este organizat de către Asociația Contour și Club RotarAct Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” şi Fundația Iași Capitală Culturală Europeană.
Tot de vineri până duminică, pe esplanada de la intrarea principală în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii, cei mai iscusiţimeşteri populari din regiune vor participa la un eveniment care le pune în valoare măiestria. Târgul Meşteşugarilor reuneştepielari, sculptori, olari, țesători, tâmplari de mobilier rustic, cioplitori și alţi reprezentanţi ai artei tradiţionale, care îşi vor expune operele autentic româneşti. În plus, vizitatorii târgului îi vor putea admira pe meşteşugari în timp ce lucrează şi vor putea cumpăra piesele unice realizate de aceştia.
Până duminică, la etajul Atriumului Palas Mall se va desfăşura Târgul de produse Handmade. Artizani cu pasiune pentru obiectele lucrate manual expun bijuterii din piele, fimo, gotice sau croşetate, decoraţiuni realizate prin tehnici inedite, genţi şi accesorii, casete de bijuterii, semne de carte unicat, mărturii şi articole pentru nuntă, dar şi dulciuri de casă.
Sâmbătă şi duminică, în zona KFC, Punctul de Prim Ajutor Arcadia lansează invitaţia: „Ascultă-ţi inima!”. Acţiunea este organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Inimii, iar echipele Arcadia vor oferi clienţilor Palas Mall măsurători de tensiune arterialăşi servicii gratuite de evaluare cardiovasculară.