Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, dus cu mandat la DNA

Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost luat cu mandat pentru a fi dus la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, pentru a fi audiat, au declarat joi pentru AGERPRES surse judiciare.

În 15 aprilie, procurorii au efectuat percheziții în 21 de locații situate în municipiul Iași, cele mai multe fiind la CJ Iași, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.

Sursa judiciare au declarat atunci că faptele au legătură cu contracte de achiziții publice și că președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, sau vicepreședintele instituției Alin Aivănoaiei ar putea fi implicați în dosar.

Potrivit surselor de la acea dată, ar putea fi implicați și fostul vicepreședinte Victor Chirilă și directorul executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga. Faptele ar avea legătură cu acordarea unui contract prin procedura ‘cerere de ofertă’ adjudecat de SC Laser Co SRL Iași și semnat în 27 septembrie 2013, în valoare de 340.000 lei, și care presupunea 16 repere. Obiectul contractului erau servicii de promovare a județului Iași.

Sursele au precizat că durata maximă de execuție era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% pe fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

Aceleași surse au susținut că suma ar fi fost achitată firmei iar procesul-verbal de recepție consemnează că este totul în regulă calitativ și cantitativ, deși în cele trei luni au fost predate doar 11 dintre cele 16 repere de promovare.

Sursele au subliniat că auditul intern al instituției a sesizat neregulile, subordonații aducându-i la cunoștință șefului CJ Iași, Cristian Adomniței, dar acesta ar fi fost nemulțumit de constatări și ar fi amenințat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoștința publicului și în presă.