Președintele Iohannis participă, la Gdansk, la manifestările de marcare a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi, la invitația președintelui Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, la manifestările de marcare a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial care vor avea loc la Gdansk, informează Administrația Prezidențială.

„Evenimentul va reuni șefi de stat și de guvern din state membre ale Uniunii Europene și va aduce în atenție semnificația proiectului european la 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a comunității de valori și democrație reprezentate de Uniunea Europeană — garant al păcii pe continentul european după 1945.

Ceremoniile vor avea loc la Gdansk, oraș cu o simbolistică aparte, locul unde a început, la 1 septembrie 1939, cea de-a doua conflagrație mondială și unde s-a născut Sindicatul Solidaritatea care a contribuit decisiv la sfârșitul regimului comunist în Republica Polonă, marcând începutul căderii Cortinei de Fier în statele Europei Centrale și de Est”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, manifestările vor cuprinde vizitarea Centrului European Solidaritatea din Gdansk, o dezbatere academică (între istorici) și un panel politic la nivel înalt. Evenimentele se vor finaliza cu o ceremonie la Monumentul Apărătorilor Polonezi de la Westerplatte.