Brazilianul Pele, supus unei operații de prostată

Legendarul fotbalist brazilian Pele, în vârstă de 74 ani, a fost supus unei operații de prostată, iar starea sa este stabilă, a anunțat joi spitalul „Albert Einstein” din Sao Paulo, în care a avut loc intervenția chirurgicală.

Este pentru a doua oară în ultimele șase luni când Pele este spitalizat, după ce în luna decembrie a petrecut două săptămâni în aceeași clinică din Sao Paulo, în urma unei infecții urinare. Anterior, el fusese internat în același stabiliment pentru a fi supus unei operații de extragere a calculilor renali. Brazilianul a petrecut atunci numai 48 de ore în spital, însă după aproape 10 zile durerile abdominale l-au constrâns să se întoarcă la clinica din Sao Paulo.

„Regele” Pele are doar un singur rinichi, celălalt fiindu-i extirpat în anii ’70, când era jucător profesionist și evolua la formația americană New York Cosmos.

Cu trei titluri de campion mondial în palmares și peste 1.200 de goluri marcate pe parcursul carierei, Edson Arantes do Nascimento „Pele” este considerat de mulți specialiști drept ce mai mare fotbalist din toate timpurile.