Cofondatorul Partidului pentru Independența Marii Britanii (UKIP, eurofob), Nigel Farage, a anunțat vineri că renunță la funcția de lider al UKIP după ce nu a reușit să intre în parlament în urma alegerilor legislative desfășurate joi în Marea Britanie, dar nu a exclus posibilitatea de a candida din nou pentru conducerea formațiunii, transmite Reuters.
Nigel Farage promisese că va demisiona dacă nu va fi ales în parlament în urma scrutinului din 7 mai, iar vineri el a spus că este ”un om de onoare”.
Potrivit publicației The Independent, Nigel Farage a pierdut în favoarea candidatului conservator Craig Mackinlay la o diferență de aproape 3.000 de voturi. ”Mă simt foarte bine. Din punct de vedere profesional am o dezamăgire, dar personal simt că mi s-a luat o greutate de pe umeri”, a spus Farage, la puțin timp după anunțarea rezultatului.
În circumscripția Clacton, candidatul UKIP Douglas Carswell a obținut victoria și va deveni membru al Camerei Comunelor pentru următorii cinci ani. De altfel, acesta va fi singurul reprezentant al UKIP la Westminster, deși partidul a obținut aproape 13% din voturi la nivel național.