Președintele Partidului Social Românesc, Mircea Geoană, a declarat vineri că ‘vechile sisteme de partide nu mai pot continua pe vechea matrice’, afirmând că PSRO ‘trebuie să dea un răspuns milioanelor de români care au așteptări de la stânga românească să le reprezinte interesele’.
Geoană a susținut că PSRO a apărut ‘nu ca o acțiune ostilă la adresa PSD’, ci pentru că ‘trebuie să dea un răspuns milioanelor de români care au așteptări de la stânga românească să le reprezinte interesele’.
‘Programul ‘România Socială’ este un proiect autentic pentru țară, cu 160 de măsuri pentru redresarea și dezvoltarea României. PSRO militează pentru o nouă politică a clasei de mijloc ca parte esențială a societății bunăstării’, a mai declarat Mircea Geoană.
Mircea Geoană a mai afirmat că până la jumătatea lunii iunie, ‘PSRO va avea nuclee de organizare în întreaga țară’.