Irina Begu s-a oprit în ”sferturi” la Madrid

s-a opritDupă ce a pierdut disputa în proba de simplu a Mutua Madrid Open, Irina Begu a intrat la scurt timp în teren pentru a disputa partida de dublu contra spanioloaicelor Garbiñe Muguruza și Carla Suárez Navarro, favoritele numărul 3 ale competiției. La capătul unei ore de joc, Irina și Lara Arruabarrena au cedat în minim de seturi cu scorul de 6-2, 6-2, compatrioata noastră intrând în joc la mai puțin de două ore după ce a încheiat meciul din sferturile de finală la simplu cu Petra Kvitova. În urma parcursului pe tabloul de dublu, Begu a primit 215 puncte de clasament și va împărți cu partenera sa spaniolă un cec în valoare de 31.200 EUR. Astfel, Irina a pus capăt participării jucătoarelor românce la ediția din acest an a turneului Premier Mandatory de la Madrid, fiind cea mai longevivă reprezentantă a tricolorului.