Mandatele membrilor executivi și ale celor neexecutivi din Consiliul de Administrație (CA) al CEC Bank au fost reînnoite, începând cu 11 mai a.c., până la data aprobării de către Banca Națională a României a noilor membri nominalizați, a anunțat, vineri seara, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Adunarea Generală a Acționarilor CEC Bank, care a avut loc vineri, 8 mai a.c., a decis reînnoirea mandatelor membrilor executivi ai Consiliului de Administrație al CEC Bank, respectiv a mandatelor membrilor neexecutivi ai instituției bancare până la data aprobării de către Banca Națională a României a noilor membri nominalizați”, se arată într-un comunicat al MFP remis AGERPRES.
Astfel, începând cu data de 11 mai a.c. și până la data aprobării de către BNR a noilor membri nominalizați de către AGA au fost prelungite mandatele membrilor executivi ai CA al CEC Bank, respectiv ale lui Radu Grațian Ghețea — director general-președinte al CA, Andrei-Liviu Stamatian — director prim-vicepreședinte, membru al CA, Gheorghe Carabașan — director—vicepreședinte, membru al CA și Mihaela Lucica Popa — director-vicepreședinte, membru al CA.
Potrivit MFP, în funcțiile de membri executivi ai CA al CEC Bank pentru un mandat de patru ani, începând cu data aprobării de către BNR, Adunarea Generală a Acționarilor băncii a nominalizat pe Enache Jiru — director general-președinte al CA, Lucian Claudiu Anghel — director-prim-vicepreședinte, membru al CA, Mihaela Lucica Popa — director-vicepreședinte, membru al CA și Cristian Tudorancea — director-vicepreședinte, membru al CA.
De asemenea, a fost prelungit mandatul de director—vicepreședinte pentru Mirela Iovu, până la data aprobării de către BNR a unui mandat similar pentru Andrei Răzvan Micu.
În același timp, au fost prelungite, începând cu data de 11 mai a.c. și până la data expirării mandatelor noilor membri ai conducerii instituției bancare, mandatele membrilor neexecutivi ai CA al CEC Bank: Gelu Ștefan Diaconu — membru, Valentin Tiberiu Mavrodin — membru, Mirela Șițoiu — membru, Ciprian Sebastian Badea — membru, Dan Manolescu — membru, Mihail Constantin — membru, Mihai Gogancea Vătășoiu — membru.