Inspectori ai Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au descoperit în Siria urme de gaz sarin și gaz neurotoxic VX într-un centru de cercetări militare care nu a fost semnalat experților internaționali, au făcut cunoscut vineri surse diplomatice, potrivit Reuters.
Eșantioane culese în decembrie și ianuarie de specialiști ai OIAC s-au dovedit a corespunde elementelor necesare la fabricarea acestor agenți chimici, au precizat aceleași surse.
„Este un indiciu puternic care lasă de presupus că (sirienii) au mințit despre ce făceau cu gazul sarin”, a declarat una dintre persoanele chestionate. „Până în prezent, sunt incapabil să ofere o explicație satisfăcătoare în urma acestor descoperiri”, a mai adăugat sursa citată.
În 2013, Statele Unite au amenințat guvernul sirian cu o intervenție militară după atacurile cu gaz sarin care au provocat moartea a sute de persoane la Ghouta, la periferia Damascului.
Guvernul condus de Bashar Al-Assad a evitat acest atac acceptând un acord pus la punct de americani și ruși privind controlul și eliminarea arsenalului său chimic.
Anul trecut, dezmințind constant că a utilizat astfel de arme în luptă, Damascul a predat OIAC peste 1.300 de tone de agenți chimici cu scop militar, destinate distrugerii.
Urmele de gaze sarin și VX au fost descoperite la Centrul de cercetare și studii științifice, aflat în subordinea guvernului sirian.
Întrebat despre aceste informații, purtătorul de cuvânt al OIAC, Peter Sawczak, a spus că, pentru moment, nu poate oferi detalii asupra activităților desfășurate în Siria de către agenția ONU.
O echipă a OIAC încearcă să ancheteze în legătură cu acuzațiile privind folosirea recentă de către armata siriană a gazului sarin, însă nu a primit permisiunea din partea autorităților să meargă în localitățile în cauză, au informat surse diplomatice.
Inspectorii OIAC s-au deplasat de opt ori în Siria pentru a verifica afirmațiile guvernului de la Damasc, dar de fiecare dată au revenit cu mai multe întrebări decât răspunsuri, au adăugat sursele respective.