Președintele rus Vladimir Putin s-a alăturat sâmbătă, în Piața Roșie din Moscova, unei defilări estimate la circa 250.000 de persoane care comemorează „apărătorii patriei” împotriva Germaniei naziste, ținând în mâini un portret al tatălui său, fost combatant în Al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
„Sunt fericit că tatăl meu — al cărui portret îl țin în mâini — poate să se afle în Piața Roșie cu mine”, într-un moment în care Rusia sărbătorește 70 de ani de la victoria asupra lui Hitler, a declarat Putin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă. „Cred că tatăl meu, ca milioane de soldați obișnuiți, și el nu era decât un soldat obișnuit, avea dreptul de a fi prezent în acest loc. Dar destinul a decis altceva și nu toată lumea a putut face acest lucru”, a adăugat președintele în vârstă de 62 de ani, al cărui tată a fost rănit în Al Doilea Război Mondial. Tatăl său, pe care îl chema tot Vladimir, a fost mobilizat într-o unitate a NKVD, strămoșul KGB-ului, în Al Doilea Război Mondial, numit în Rusia „Marele război patriotic”. Mama lui Vladimir Putin a supraviețuit celor 900 de zile ale asediului Leningradului (astăzi Sankt-Petersburg). Fratele său, Viktor, a murit de difterie în orașul asediat. Defilarea, care a primit numele „Regimentul nemuritor” și care a reunit sâmbătă apropiați ai soldaților care au participat la lupte sau au fost uciși în război, își propune nu numai să aducă un omagiu, ci și să arate forța țării, a precizat Putin. „Este un semn al încrederii noastre în noi înșine, al forței noastre și al unui viitor fericit pentru copiii noștri”, a subliniat el. Circa 250.000 de persoane au defilat în centrul Moscovei spre Piața Roșie, având asupra lor portrete ale părinților și bunicilor lor foști combatanți, se precizează într-un comunicat al poliției din capitala rusă.