Administraţia Barack Obama minte în legătură cu circumstanţele eliminării fostului lider Al-Qaida Osama ben Laden, acuză jurnalistul Seymour Hersh, citând „o sursă majoră din SUA”, informează CNN.Seymour Hersh afirmă, în London Review of Books, că Administraţia Obama a cooperat strâns cu serviciile de informaţii pakistaneze pentru asasinarea liderului Al-Qaida, explicând că şeful Statului Major al armatei pakistaneze şi directorul Agenţiei pakistaneze de Informaţii ştiau de operaţiunea americană. Administraţia Obama susţine că autorităţile pakistaneze nu fuseseră informate în avans despre operaţiune.Sursa lui Hersh este un „fost oficial din cadrul serviciilor secrete americane” care avea cunoştinţă de prezenţa lui Osama ben Laden în oraşul pakistanez Abbottabad.Hersh solicită explicaţii oficiale din partea Administraţiei de la Washington, care deocamdată nu a comentat acuzaţiile. Analistul CNN Peter Bergen a respins acuzaţiile făcute de Hersh, catalogându-le „absurde”.Osama ben Laden, fondatorul şi liderul reţelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis, în mai 2011, într-un raid al forţelor speciale americane efectuat în oraşul pakistanez Abbottabad.