Obiectiv îndeplinit: CS Universitatea Craiova – CSMS Iași 0-1 (0-0)

obiectiv indeplinitCSMS Iași va juca și în sezonul viitor în Liga 1, după ce fotbaliștii lui Nicolo Napoli și-au asigurat sâmbătă menținerea în prima divizie, cu trei etape înainte de finalul campionatului, în urma succesului înregistrat în deplasare, scor 1-0 (0-0), în fața CS Universitatea Craiova, prin golul reușit de Alexandru Crețu (min. 77). În urma victoriei din Bănie, ieșenii au acumulat 42 de puncte, urcând până pe locul 8 în clasament, cea mai bună poziție din acest sezon. Gazdele au început în forță meciul de pe Stadionul ”Extensiv”, Bawab șutând puternic în minutul 2 în careu, balonul fiind respins în lateral de goal keeper-ul ieșean, de unde Băluță nu l-a putut trimite din 7-9 metri către spațiul porții. În min. 3, același Băluță, foarte activ pe parcursul întregii partide, nu îl găsește cu o diagonală de peste 30 de metri pe Târnăcop, aflat într-o poziție ideală în careul mare al ieșenilor. În minutul 8, Plămadă pierde o minge la mijocul terenului, de care profită Vătăjelu, care șutează apoi periculos, de la 25 de metri, către poarta lui Grahovac. În minutul 12, scenariul se repetă, cu Crețu pierzînd un balon la mijlocul terenului în fața lui Băluță, care se avântă apoi spre poarta oaspeților, intră în careu, dar șutează peste transeversală! Încet-încet, oaspeții echilibrează jocul, fiind mai prezenți în jumătatea adversă. În minutul 24, Onduku se infiltrează periculos în careul oltenilor, însă Băluță respinge în corner. În minutul 33, același Onduku, unul dintre cei mai buni jucători ai oaspeților, centrează periculos, de pe partea dreaptă, în careul gazdelor, balonul fiind respins în corner de Vătăjelu. În minutul 43, Onduku excută excelent un corner de pe partea dreaptă, punându-l la grea încercare pe Bălgrădean, care boxează în afara terenului. Repriza a doua este și mai spectaculoasă decât prima, ambele echipe încercând să obțină victoria. În minutul 47, Târnăcop bate periculos un corner de pe partea stângă, balonul fiind respins, in extremis, de Mădălin Ciucă. În minutul 54, Bawab, aproape inexistent pe teren în meciul de sâmbătă, execută deplorabil o lovitură liberă de la 25 de metri, acordată prea ușor gazdelor de către arbitrul Alexandru Tudor, însă balonul expediat de iordanian trece cu mult peste transversala porții lui Grahovac. În minutul 58, Acka reia spectaclos cu capul din careul mic, după o centrare foarte bună a lui Târnăcop, balonul fiind respins în corner de Grahovac. Ieșenii echilibrează jocul și în minutul 59, Onduku este foarte aproape de a deschide scorul, după o lovitură liberă executată excelent de pe partea dreaptă, șutul acestuia lovind transversala. Opt minute mai târziu, Crețu câștigă o minge la mijlocul careului, după ce Acka și Frăsinescu s-au încurcat reciproc, urcă vertiginos către careul lui Bălgrădean și șutează fără nicio speranță în dreapta goal keeper-ului oltean: CS Universitatea Craiova – CSMS Iași 0-1! Spectrul unei noi înfrângeri pe teren propriu îi trezește brusc pe olteni, care se avântă în atac: Vătăjelu (min. 80) și Târnăcop (min. 87) au șansa de a-l învinge pe Grahovac, însă șuturile expediate de aceștia nu prind spațul porții oaspeților. CSMS Iași câștigă la Craiova, asigurându-și astfel punctele de care avea nevoie pentru a se numără și de la vară printre prim-divizionare. Au evoluat echipele: CS Universitatea Craiova: Bălgrădean – Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu – Băluță (min. 88 Herghelegiu), Kay (min. 83 Cristea), Mateiu, Târnăcop – Nuno Rocha, Bawab (min. 62 Ivan); CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Ciucă, Plămadă, Bădic – Crețu, Mitic, Ciucur (min. 90 Moisii), Bole (min. 46 Bosoi) – Onduku (min. 87 Braga), Golubovic. În etapa viitoare, CSMS Iași va evolua sâmbătă, 16 mai, de la ora 16.00 (în direct pe Digi Sport 1) în compania formației CFR Cluj. (E.M.)