24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
M-am reîntors de la ”Primăvara europeană a poeților”, un festival greu de uitat din varii motive, bine întemeiate, pe care Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova îl organizează de cinci ani.
Așa cum și noi, la Iași, am dat voie poeziei (prin Festivalul Internațional ”Poezia la Iași”) să-și asume responsabilitatea majoră a reconsolidării identității naționale, într-o lume plină de angoase, de compromisuri, de confuzii mortale, scriitorii de pe celălalt mal al Prutului au reușit să identifice drumul spre deșteptarea din somnul rațiunii, a importanței pe care trebuie să o aibă limba română în acest decisiv asalt necesar impunerii culturii naționale, în primul rând, în fața cetățenilor țării. Ei trebuie să fie cei care conștientizează valorile comunității, ei sunt cei care trebuie să beneficieze primii de ele, astfel încât, plus valoarea astfel obţinută să le ofere șansa evoluției, șansa maturizării, șansa înțelepciunii pentru generațiile următoare.
Asimilarea culturii este calea sigură, dacă nu și singura, pe care suntem puși în siguranța îndepărtării noastre sigure de mentalitățile păguboase. Trebuie să conștientizăm faptul că lumea nu poate fi schimbată decât cei care au o nouă abordare a valorilor acesteia, dar nu prin reșcolarizare, nu prin renegare și readaptare, cât mai ales prin impunerea omului timpului pe care acesta este dator să-l construiască. Fiecare cu timpul lui. Copiii, care astăzi învață în școlile noastre, sunt siguranța zilei de mâine, garanția viitorului prosper, nu ca lozincă mobilizatoare, ci, cu siguranță, ca destin. Rol nostru, al infestaților cu virusul ce s-a dovedit a fi devastator pentru timpul nostru, nu trebuie să fie al ambițiilor mai mari decât acelea, cu ajutorul cărora, să stăm cât mai departe de prim planul deciziei. Este timpul să avem înțelepciunea vie pe care o tot invocăm, de a ieși din trepidațiile orgoliilor rănite și a vanităților nefolositoare, pentru a oferi șansa celor care vin după noi, a celor care nu mai sunt posedați, având libertatea de a gândi în termenii timpului pe care sunt chemați să-l construiască. Nu cred că mai avem timpul necesar experimentelor, să facem din negru – alb sau din suferință – bucurie, după cum ne dictează interesele mărunte, mai ales când acestea sunt alimentate de inexplicabile ambiții, golite de substanță, păstrate în imponderabilitate doar de măruntele preocupări mai mult carieristice de cât de substanță generală, națională.
Scriitorii de dincolo de Prut au reușit în ani 1985 -1991 să țină piept tancurilor sovietice, să trezească poporul, să-l scoată în stradă, să dea limbii române dreptul de a se așeza în tiparele latinității și în partea stângă a Prutului, validându-i Doina lui Mihai Eminescu, încă o dată, cu identitatea geografică: ”De la Nistru pân la Tisa”.
În Basarabia scriitorii au ținut loc de societate civilă, de partide politice democratice, de eroi revoluționari, de luptători cu merite deosebite. Scriitorii, oamenii de cultură, în general, au învins comunismul nu cu ajutorul glontelui, cât mai ales cu ajutorul poporului care a reușit să conștientizeze cât de fals și de criminal a fost regimul sovietic.
”Primăvara europeană a poeților de la Chișinău” poate fi privită nu doar ca un festival internațional de poezie, cât mai ales ea este o șansă pe care românii de dincolo de Prut ar trebui să și-o asume ca pe o ”ultimă șansă”, astfel încât presiunea pe care oamenii de cultură o exercită, în continuare, asupra factorilor de decizie să provoace rezultate în avantajul cetățeanului, a țării.
Presiunea în sine nu trebuie să schimbe ceva, nu trebuie să adauge ceva, cât mai ales trebuie să conștientizeze locul în care am ajuns. Trebuie să cunoaștem cu exactitate poziția în care ne aflăm, astfel încât, să avem posibilitatea de a ne construi un traseu real, o cale dreaptă, pe care să o oferim celor care vin în urma noastră, să o identifice cu drumul cel bun. Avem această datorie, mai ales că lumea în care am ajuns să trăim este pe cât de aiuritoare, pe atât de sensibilă și greu de ținut în brațe, alunecoasă, instabilă, sufocantă.
Prin poezie, de ambele maluri ale Prutului, încercăm să dăm voie cetățeanului să-și cunoască valoarea timpului în care trăiește și a oamenilor cu care este contemporan, să se simtă așa cum îi dictează lui conștiința, să fie el însuși, indiferent de ce vor să fie cei care îl reprezintă, în conformitate cu natura democrației reprezentative.
Cred în acest drum, cred că prin poezie, prin cultură, avem o șansă decisivă de a epura societatea de acei oligofreni ai puterii, care își arogă dreptul de a decide în numele țării, chiar dacă efectele deciziilor lor se opresc doar în conturile personale.
