Cel puțin 14 morți în noul cutremur produs în Nepal

NepalNepalul, devastat în urmă cu aproape trei săptămâni de un puternic seism soldat cu moartea a peste 8.000 de persoane și importante pagube materiale, a fost din nou lovit marți de un cutremur de 7,3 grade, urmat de replici importante, provocând moartea a cel puțin 14 persoane și distrugând mai multe clădiri ce erau deja șubrezite după precedentul seism, conform Reuters și AFP.

Noul seism s-a produs la ora locală 12:35 și a avut epicentrul la 76 km est de Kathmandu. Cinci dintre victimele noului seism și-au pierdut viața la Sindhupalchowk, un district aflat la est de capitala Kathmandu, district în care s-au înregistrat și cele mai multe victime ale cutremurului de 7,8 grade din 25 aprilie. Alte șase victime sunt din districtul Dolakha, aflat în apropierea epicentrului, iar la Kathmandu s-au înregistrat trei victime, conform ultimului bilanț provizoriu.
În India cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața după prăbușirea unor clădiri, iar în Tibet o persoană și-a pierdut viața într-o avalanșă de pietre declanșată de mișcarea seismică, anunță Reuters.
Autoritățile nepaleze au luat decizia de a închide aeroportul din Kathmandu, principala poartă de acces pentru ajutoarele internaționale, ca măsură de siguranță, după producerea acestui seism. Un al doilea seism, o replică cu magnitudinea de 6,3 grade s-a produs la jumătate de oră după primul cutremur.

Primul seism produs marți a avut durata de aproape un minut, conform unui jurnalist AFP aflat la Kathmandu.
Chiar dacă cutremurul produs marți nu a fost la fel de puternic ca seismul din 25 aprilie, locuitorii capitalei nepaleze au fost cuprinși de panică. În principalul spital din Kathmandu răniții din cutremurul produs la 25 aprilie au fost evacuați din clădire în scaune cu rotile.
Poliția nepaleză a adresat un apel ca populația să rămână pe cât posibil sub cerul liber și să evite să folosească telefoanele pentru a nu bloca rețelele de comunicații. Pentru cei care trebuie să comunice, poliția a recomandat folosirea mesajelor SMS.
Cutremurul și replica sa au fost resimțite până la 1.000 de kilometri distanță, la New Delhi sau Bihar, unde oamenii au ieșit în stradă.
Seismul din 25 aprilie s-a soldat cu cel puțin 8046 de morți în Nepal și încă 100 în India și Tibet. Zeci de mii de persoane din Kathmandu au rămas fără locuințe.