Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv în dosarul în care este cercetat de DNA pentru trafic de influență, a decis luni Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii au admis o contestație a DNA și au desființat o decizie a unui alt complet din 6 mai, prin care lui Darius Vâlcov i se admisese o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia este definitivă. Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale. Potrivit DNA, începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși. Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii faptelor față de care se efectuează cercetări a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie inscripționat „Renoir”, un tablou inscripționat „Jean Cocteau”, o pictură pe lemn inscripționată „Aurel Acasandrei”. Ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov prin interpuși, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări.