România trebuie să asigure un mix energetic competitiv din care să nu lipsească energia electrică produsă din surse regenerabile și energia nucleară iar principala preocupare a autorităților române este asigurarea securității energetice în această zonă a Europei, a declarat ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, la întâlnirea cu reprezentanți ai două grupuri parlamentare germane.
Potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES, delegația purtătorilor de cuvânt pe politici de mediu și agricultură din grupurile parlamentare CDU (Christian Democratic Union of Germany) și CSU (Christian Social Union of Bavaria) au discutat, la București, cu reprezentanți ai Ministerului Energiei despre situația tehnologică a capacităților de producție a energiei din România, despre numărul de grupuri aflate în operare și despre durata de viață a echipamentelor.
Cei peste 20 de parlamentari și consilieri germani membri ai delegației s-au arătat interesați de subiecte precum mixul energetic național și direcțiile viitoare de dezvoltare în sectorul energetic, obiectivele urmărite în domeniul nuclear și al exploatării resurselor regenerabile.
‘Principala noastră preocupare este asigurarea securității energetice în această zonă a Europei. Ne dorim ca România să asigure un mix energetic competitiv din care să nu lipsească energia electrică produsă din surse regenerabile, dar nici energia nucleară’, a spus ministrul Andrei Gerea, în cadrul întâlnirii.
Evenimentul, parte a programului de dialog inițiat de Fundația Konrad Adenauer, a avut ca scop promovarea cooperării politice și consolidarea relațiilor intra-europene.