Italia va acorda sprijinul necesar pentru implementarea reformelor în R. Moldova

Benedetto Della VedovaVicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut marti o întrevedere cu subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Italia, Benedetto Della Vedova, care efectuează o vizită de două zile în R. Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.Oficialii au salutat relaţiile bilaterale excelente, menţionînd ascensiunea relaţiilor economice dintre cele două ţări. În context, oficialul moldovean a adus mulţumiri Guvernului italian pentru susţinerea reformelor din R. Moldova, în special în domeniul afacerilor interne, apărării şi cel agricol. Totodată, şefa diplomației de la Chişinău a reiterat interesul ţării noastre pentru semnarea în timpul apropiat a Acordului de cooperare în domeniul securităţii sociale, cu scopul de a iniţia consultările tehnice în materie de pensii și protecție socială.La rîndul său, oficialul italian a reiterat sprijinul Italiei pentru parcursul european al R. Moldova şi implementarea reformelor, în special susţinerea producătorilor autohtoni.În context, oficialii au menţionat importanţa organizării în viitorul apropiat a comisiei mixte pentru integrare europeană în conformitate cu Declaraţia comună a Miniştrilor de Externe ai R. Moldova şi Republicii Italiene privind cooperarea bilaterală în vederea implementării Acordului de Asociere RM-UE, semnată anul trecut.De asemenea, oficialii au salutat participarea R. Moldova la Expoziţia Mondială “EXPO Milano 2015” (1 mai – 31 octombrie 2015), la care iau parte circa 140 de state, reprezentînd astfel o oportunitate excepţională de promovare a imaginii ţării noastre în calitate de producător de bunuri alimentare ecologice şi de calitate precum şi o ocazie potrivită pentru companiile moldovenești de a stabili parteneriate internaționale. La finalul întrevederii, în incinta MAEIE, reprezentanţii Guvernelor celor două ţări au semnat Protocolul de implementare a Acordului între Republica Moldova şi comunitatea europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, care va permite stabilirea unui mecanism de acordare a asistentei reciproce în vederea implementării eficiente a politicilor de readmisie.